Home » Istorie » 13 monumente megalitice în stare aproape perfectă de conservare au fost descoperite în Elveția

13 monumente megalitice în stare aproape perfectă de conservare au fost descoperite în Elveția

13 monumente megalitice în stare aproape perfectă de conservare au fost descoperite în Elveția
Zona (aflată la mai puțin de patru mile vest de Saint-Léonard, în orașul Sion) a fost foarte activă în epoca neolitică și unul dintre cele mai importante situri preistorice din Europa/Credit foto: Municipal Administration of Saint-Léonard
Publicat: 14.08.2021

O aliniere de 13 menhire (monumente megalitice de la sfârșitul epocii neolitice, construite din blocuri de piatră neprelucrată) a fost descoperită, în stare aproape perfectă de conservare, în Saint-Léonard, în cantonul Valais din sud-vestul Elveției.

Cele 13 pietre rare au fost găsite în timpul unor lucrări de șantier.

Pietrele, aflate într-o stare foarte bună, nu au fost încă datate. În momentul de față se fac analize cu Carbon 14 asupra materialului organic din stratul arheologic tocmai pentru a se stabili vechimea respectivelor pietre.

Convingerea arheologilor este aceea că se află în fața unei descoperiri din neoliticul târziu (aprox. 2500 Î.Hr.).

Unul dintre cele mai importante situri preistorice din Europa

Zona (aflată la mai puțin de patru mile vest de Saint-Léonard, în orașul Sion) a fost foarte activă în epoca neolitică și unul dintre cele mai importante situri preistorice din Europa, cu numeroase dolmene (monumente funerare megalitice) neolitice târzii, stele gravate și pietre care se încăpățânează să reziste timpului, potrivit thehistoryblog.com.

Menhirele descoperite aliniate și încă în picioare sunt extrem de rare, chiar și într-o localitate cunoscută pentru rămășițele sale neolitice.

Săpăturile arheologice din zona Saint-Léonard sunt în plină desfășurare. Planul gândit de arheologi este să îndepărteze pietrele, una câte una, și să le transporte în altă parte pentru studii suplimentare, urmând ca autoritățile să se pronunțe cu privire la destinația viitoare a menhirelor.

Faptul că pietrele au fost descoperite într-o stare foarte bună și încă în picioare este, potrivit cercetătorilor, extrem de semnificativ din punct de vedere arheologic. Distrugerea contextului original în care au fost ansamblate pietrele, sub pretextul studierii acestora, ar putea constitui un neajuns pentru cercetarea arheologică, cred cercetătorii.

Citește și:

Seria uimitoare de descoperiri arheologice din Egipt continuă cu două morminte dintr-o perioadă tulbure a regatului

Un fermier din Irlanda a realizat, din greşeală, una dintre cele mai importante descoperiri arheologice de pe insula britanică

Mii de morminte islamice antice descoperite de arheologi aranjate în tipare „galactice”

Noi descoperiri răstoarnă tot ce credeau cercetătorii despre originile monumentului neolitic Stonehenge

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...